Mido Multifort TV Big Date Titanium este unul dintre ceasurile mele preferate. Nu de mult, doar din 2023 când au și relansat modelul respectiv.
Cu succes destul de bun aș zice eu. Mido este un brand care se bucură de succes în piețele din Asia și America Latină. Nici Europa nu este de neglijat, dar nimic care să rupă gura târgului.
Cumulat cu succesul avut din 2023 încoace cu modelul Multifort TV Big Date, cei de la Mido s-au gândit că este momentul pentru un mic refresh.
Astfel Mido Multifort TV Big Date Titanium este “noul coleg din clasa” Multifort TV.
De menționat că linia Multifort de la Mido nu avea mereu forma aceasta, de fapt ceasurile lor erau cât se poate de normale în ceea ce privește aspectul. Doar că au venit anii 70 iar forma carcasei pe care o vedem azi la Multifort (TV) a devenit foarte populară, mai ales la branduri precum Patek Philippe.
Îmi plac modelele anterioare lansate, datorită culorilor în special, și cred că modelul se potrivește cel mai bine cu o curea de cauciuc. Dar asta este doar preferința mea.
Carcasa, Material și Dimensiune
Mido Multifort TV Big Date Titanium are o dimensiune de 39.2 x40mm iar grosimea măsoară doar 11.5mm. Este după cum ne așteptam de la un ceas din Titan foarte ușor dar și foarte rezistent.
Carcasa are o formă dreptunghiulară ușor rotunjită care respectă trăsăturile familiei având o ramă largă, periată vertical, un punct adâncit sablat în ramă la indicele orei 12, margini proeminente la ambele capete ale carcasei și o coroană care se înșurubează pentru a asigura rezistența de 100 m adâncime cu care se laudă ceasul.
Cadran
Evident primul lucru care îți sare în ochi este fereastra pentru dată, poziționată în locul orei 12. Este mare, nu ai nevoie de ochelari sau lupă pe geamul din safir pentru a vedea data ușor.
Numerele care indică data sunt foarte mari, cam de 2 ori mai mari decât la celelalte ceasuri iar fontul este alb pe un fundal negru, iar asta face ca data să fie foarte ușor de citit.
Alte trăsături caracteristice includ canelurile orizontale, sculptate în relief care traversează cadranul gri, parcă văzusem asta și la Tag Heuer Aquaracer. Mai este de menționat că gri-ul de pe cadran are un efect gradient care trece de la un centru gri deschis spre tonuri de gri mai saturate spre margini.
Indicii trapezoidali și circulari (la orele 3,6 și 9) sunt încastrați și vin cu Super-LumiNova (am mai vorbit despre Super-Luminova în review-ul e la Omega Seamaster) albă. Sincer nu știu dacă e vreo diferență și luminează în alb indicii. Ar fi prea tare să fie adevărat.
În fine, acele care ne indică ora și minutele care au și ele o forma “baton” cum se zice în engleză, sunt la rândul lor umplute cu Super Luminova albă.
Brățară
Nu am văzut să fie specificat dacă acest model vine și cu opțiunea pentru curea de cauciuc. Personal cred că ceasului acesta îi stă cel mai bine pe o asemnea curea. Brățara este din Titan, frumos polișată, și are quick-release, ceea ce e binevenit mereu.
Mecanismul din Mido Multifort TV Big Date Titanium
Nimic ieșit din comun, mecanismul ultra răspândit la brandurile deținute de swatch, Powermatic 80, rezistent la șocuri, antimagnetic. Dar și o rezervă de 80 de ore.
Rotorul mecanismului este totuși customizat cu celebrele dungi Geneva.
Prețul pentru Mido Multifort TV Big Date Titanium este de 1290 de franci elvețieni. Scump? Ieftin? Voi decideți! Ceasul este frumos, îmi place mult designul, îl prefer pe o curea de cauciuc și probabil m-aș îndrepta spre varianta din oțel și nu spre aceasta din Titan.
Oricum, cred că este un ceas de luat în considerare. Poate fi achiziționat de aici
Specificație | Detalii |
---|---|
Model | Mido Multifort TV Big Date Titanium |
Material carcasă | Titan |
Dimensiuni carcasă | 39.2 x 40mm (lățime x lungime), grosime 11.5mm |
Formă carcasă | Rectangular rotunjit |
Bezel | Larg, periat vertical |
Marcaj bezel | Pip sablat înfundat la ora 12 |
Caracteristici carcasă | Buze ușor proeminente la fiecare capăt, coroană cu șurub și protecții |
Rezistență la apă | 100m |
Culoare cadran | Gri argintiu cu efect de degradé (de la gri mai deschis în centru la tonuri saturate) |
Caracteristici cadran | Caneluri orizontale în relief, flanșă înclinată în gri mai închis |
Afișaj dată | Big Date la ora 12 (două discuri separate negre cu numere albe, numere ~3x mai mari decât la ceasuri similare) |
Indici | Circulari și trapezoidali (la 3, 6 și 9 ore), înfundați, Super-LumiNova alb |
Ace | Ace de ore și minute baton cu bandă Super-LumiNova albă |
Brățară/Curea | Brățară din titan cu link-uri exterioare periate satinat și link central lustruit |
Cataramă | Cataramă pliantă |
Caracteristici brățară | Pini cu eliberare rapidă pentru schimbare ușoară |
Mecanism | Powermatic 80 (Calibru 80), automat |
Caracteristici mecanism | Spiră de balans Nivachron rezistentă la șocuri și antimagetică, rezervă de mers 80 ore, rotor Mido personalizat cu striuri Geneva |
Preț | CHF 1.290 |
Disponibilitate | Colecție permanentă, disponibil acum |