Pasiunea mea pentru ceasuri a început pe la vârsta de 6 ani, când am văzut pentru prima dată un ceas care mi-a părut magic. Avea 7 melodii, alarmă, cronometru și scotea un bip la fiecare oră. O adevărată tehnologie avansată pentru mine la vremea aceea! Era al fratelui meu, dar nu peste mult timp mi-l dăruia mie. Una dintre melodii era „Oh! Susanna” de Stephen Foster, dar, din păcate, nu mai știu care erau celelalte șase. Dacă ar fi să ghicesc, aș spune că era un Casio, pentru că ei au popularizat ceasurile cu melodii. Totuși, adevărul este că nu-mi amintesc exact. Cu siguranță nu era un Casio, ci probabil o copie chinezească ieftină, dar fascinantă pentru un copil ca mine. Ceasul acela nu mai există în viața mea – la fel ca multe alte ceasuri care s-au pierdut de-a lungul timpului, fără să-mi dau seama când sau cum. Acum, când scriu aceste rânduri, îmi vine în minte o poză din clasa I, în care port un ceas care se vede foarte bine. Totuși, nu cred că era modelul cu melodii de care îmi amintesc. Pe ceasul din poză am lipit două steaguri decupate dintr-un atlas. Pe lângă pasiunea pentru ceasuri, aveam și o fascinație pentru hărți. Ce să-i faci? Pasiuni de copil crescut fără internet – pentru că nu exista! În rest, mi s-a spus mereu că am talent la scris, probabil pentru că nu sunt deloc bun la matematică.